Transmutarea bolii cu ajutorul constientei…

spiritTrăim într-un timp în care medicina modernă prezintă încontinuu noi mărturii ale posibilităţilor şi capacităţilor ei, care ajung până la graniţa miracolelor. Însă, în acelaşi timp, se aud tot mai tare vocile acelora care nu mai au încredere în această medicină moderna – care poate face aproape totul. Tot mai mare devine numărul acelora care acordă mai multă încredere metodelor vechi de tratament, sau terapiei naturiste, sau medicinii homeopate. Faptul că, în diagnosticare s-a pierdut omul din vedere, ca unitate trup-suflet, a fost recunoscut între timp de aproape oricine.
Boala şi sănătatea se referă la forma stării omeneşti şi nu la organe sau părţi ale corpului. Corpul nu este niciodată bolnav sau sănătos, deoarece în el ajung să se exprime exclusiv informaţiile conştientei. Corpul nu face nimic din sine însuşi, lucru de care se poate convinge oricine prin observarea unui cadavru. Corpul unui om viu îşi datorează funcţiile celor două instante imateriale, pe care noi le numim în majoritatea cazurilor conştientă (suflet) şi viaţa (spirit).

Conştienta reprezintă, în această situaţie, informaţia care se manifestă în corp şi care este transpusa în sfera vizibilului. Conştienta se raportează la corp aşa cum se raportează un program radio la cel care îl recepţionează. Şi, deoarece conştienta reprezintă o calitate imaterială de sine-statatoare, ea nu este, desigur, un produs al corpului, şi nici nu depinde de existenţa acestuia.

Dacă pulsul şi inima urmează un anumit ritm, temperatura corpului se menţine la o valoare constantă, glandele secretă hormoni, aceste funcţiuni nu pot fi explicate pornind de la materie, ci ele sunt întru totul dependente de informaţia corespunzătoare al cărei punct de plecare se afla în conştientă. Atunci când diversele funcţiuni corporale colaborează într-un anumit mod, ia naştere un model pe care noi îl resimţim a fi armonios şi, de accea, îl numim sănătate. Dacă o funcţiune deviază, ea afectează mai mult sau mai puţin armonia întregului, şi atunci vorbim despre boala.

Boala înseamnă aşadar părăsirea unei armonii, respectiv punerea în discuţie a unei ordini până atunci echilibrate. Însă, distrugerea armoniei are loc în conştientă, la nivelul informaţiei, şi se arata doar în corp. Corpul este, cu aceasta, doar nivelul reprezentării sau al manifestării conştientei, şi, deci, şi al tuturor proceselor şi modificărilor ce se desfăşoară în conştientă. Iar, dacă omul ajunge la dezechilibru în conştientă sa, acest lucru devine vizibil şi poate fi vieţuit în corpul sau ca simptom.

Există multe simptome – dar ele reprezintă expresia unuia şi aceluiaşi proces, pe care noi îl numim boala, şi care se desfăşoară mereu în conştienta unui om. Aşa cum corpul nu poate trăi fără conştientă, el nu poate deveni nici bolnav  fără conştientă. Dacă în corpul unui om se manifestă un simptom, acesta atrage (mai mult sau mai puţin) atenţia asupra lui, întrerupând în felul acesta, brusc, continuitatea de până atunci a căii vieţii. Un simptom este un semnal care dirijează atenţia, interesul şi atenţia asupra sa, punând de aceea sub semnul întrebării mersul obişnuit de până atunci. Un simptom ne constrânge să-i dăm atentie, fie că o vrem, fie că nu o vrem: noi resimţim această întrerupere venită ca din afară drept tulburare şi, prin urmare, de cele mai multe ori avem un singur ţel: acela de a face să dispară elementul deranjant şi, de aceea, începe lupta împotriva simptomului. Dar şi lupta înseamnă preocupare şi îndreptare a atenţiei în această direcţie şi astfel simptomul reuşeşte să ne facă să ne preocupăm de el.

Ceea ce se manifestă în corpul nostru drept simptom este expresia vizibilă a unui proces invizibil, care doreşte să ne întrerupă, prin funcţia sa de semnal, calea noastră de până acum, indicându-ne că ceva nu este în ordine, pentru a ne determina să ne punem întrebări. Şi aici ar fi aberant să ne supărăm pe simptom şi de-a dreptul absurd să vrem să decuplăm simptomul, făcându-i manifestarea imposibilă. Simptomul nu trebuie împiedicat să se manifeste, ci trebuie să nu mai fie necesar ca el să se manifeste. Pentru aceasta trebuie, în orice caz, să ne întoarcem şi aici privirea de la simptom, şi să o cufundăm mai adânc, dacă vrem să învăţăm să înţelegem ce anume vrea să ne indice simptomul. Dar, problema medicinii tradiţionale constă în incapacitatea de a face acest pas pentru că ea este prea fascinată de simptom. Şi, de aceea, ea stabileşte o identitate între simptom şi boala, ceea ce înseamnă că nu poate separa forma de conţinut. Astfel, ea tratează, cu multă cheltuiala şi o capacitate tehnică remarcabilă, organe şi părţi ale corpului, dar niciodată omul bolnav. În fond, numărul bolnavilor nu a scăzut nici măcar cu o fracţiune dintr-un singur procent, începând de la apariţia aşa-numitei medicini ştiinţifice moderne.

Să rezumăm încă odată: boala este o stare a omului care indică faptul că omul nu mai este în ordine, respectiv în armonie în conştienta sa. Această pierdere a echilibrului interior se manifestă în corp ca simptom. Deci, simptomul este semnal şi purtător de informaţie, căci el întrerupe, prin apariţia sa, decurgerea de până acum a vieţii noastre, obligându-ne să-i dăm atenţie. Simptomul ne semnalizează faptul că noi suntem bolnavi ca oameni, ca fiinţe sufleteşti, adică am ieşit din echilibrul forţelor noastre sufleteşti lăuntrice.

Unui bolnav îi lipseşte întotdeauna ceva, şi anume, în conştienţa dacă nu i-ar lipsi nimic, el ar fi sănătos, adică întreg şi desăvârşit. Dacă omul înţelege diferenţa dintre boala şi simptom, atitudinea sa fundamentală şi raportul sau cu boala se modifica rapid. El nu mai considera simptomul ca fiind cel mai mare duşman al său, al cărui combatere şi nimicire să fie ţelul său cel mai înalt, ci descoperă în simptom un partener care îl poate ajuta să găsească ceea ce îi lipseşte şi să învingă în felul acesta boala propriu-zisă. Acum, simptomul devine un fel de învăţător care ne ajută să ne îngrijim de propria noastră evoluţie şi de devenirea noastră conştientă şi care poate dovedi şi multă severitate şi duritate atunci când noi nu dăm atenţie acestei legi supreme.

Boala are un singur ţel: acela de a ne face să devenim mai sănătoşi.
În aceasta constă diferenţa între a lupta împotriva bolii şi transmutarea bolii.
Vindecarea constă exclusiv în transmutarea bolii şi niciodată în învingerea simptomului.
Vindecarea înseamnă întotdeauna o apropiere de sănătate, de acel întreg al conştientei care se numeşte şi iluminare.

……….

Astept cu drag sa-mi spui parerea sau experienta ta,  printr-un comentariu pe site.
Daca ti-a placut articolul nu uita sa dai like & share
Multumesc ca ma urmaresti.

 

Vrei sa primesti alte articole interesante pe email? Inscrie-te aici:

35 thoughts on “Transmutarea bolii cu ajutorul constientei…

  1. extraordinar acest articol… m-a fascinat de-a dreptul si sunt perfect de acord cu tot ce scrie in el… felicitari! 🙂

  2. Iti multumesc mult pentru acest articol! M-a captat cu adevarat! Tot timpul am crezut lucruri de acest gen iar acum le gasesc sintetizate aici intr-un mod miraculos!… Si cand ma gandesc cate medicamente am luat cand am fost mica… Dumnezeu sa va dea sanatate! 🙂

    Toate cele bune…

    Adina

  3. Multumesc foarte mult pentru “iluminarea” noastra !
    Cand eram mai tanara ,tot auzeam ,ca spuneau cei mai in varsta : Cand iesi la pensie ,te napadesc bolile, parca astia pun ceva in pensie ,ca sa nu mai traiesti mult .Adica, sa nu beneficiezi de pensie mult timp.
    Am ajuns in stadiul asta si eu ,si am constatat ca : atunci cand intrerupi activitatea,ai mult mai mult timp de a tine cont de orice simptom si de a dramatiza orice.Altfel spus “ti-o faci cu mana ta” .Ori fugi imediat la medic si iti cumperi o groaza de medicamente care sigur au si efecte adverse ,ori iti faci griji atat de multe incat iti atragi boala ca un magnet.
    Am fost diagnosticata in 2011 cu o boala incurabila care de frica am alergat si eu la spital si imediat doctorul a luat decizia radicala de m-a opera,mai ales ca nici o operatie nu e pe gratis.In continuarie mi s-a recomandat un tratament de chimioterapie .Acum nu m-am mai grabit sa incep tratamentul,am mai citit ,m-am mai documentat si am mers la doctor mult mai tarziu decat imi recomandase, pentru asta mi-am facut rostul de acuzatii si amenintari de tot felul .Tot de frica ,am inceput acel tratament si simteam ca intru in depresie cand se apropia ziua tratamentului. Am incercat sa ma consult cu doctorul in ce priveste acest tratament si am observat ca nu era dispus sa ma informeze ,doar de banii mei era interesat si atat.Am luat hotararea sa nu mai dau importanta diagnosticului si nici la doctor nu am mai mers.Am inceput sa m-a inarmez cu curaj,refuz sa cred ca diagnosticul e unul grav asa cum au spus doctorii si imi fac rostul de activitati care m-a binedispun .Vreau sa spun ca m-a simt foarte bine.Deci asa cum citeam intr-un articol anterior ,frica si emotiile agraveaza starea de sanatate.Este cea mai vie realitate si va multumesc ca existati si prin perseverenta d-voastra deschideti ochii mintii celor care sufera de frica si de emotii !
    Cu mult respect si imensa recunostinta Georgeta.

    • Georgeta iti multumesc pentru comentariu si cine stie,poate prin puterea exemplului o sa ajuti un alt om bolnav, ma bucur ca sunt tot mai multi oameni care se trezesc si isi dau seama ca vindecarea vine din suflet.Cand ceva nu este in ordine intodeuna apare un semnal.
      Iti doresc multa sanatate.

  4. Ceea ce ai spus este adevarat. Imi doresc sa afle si sa aplice si medicii. De fapt, au aflat dar cand o sa puna in practica si o sa ne scuteasca de alte boli cu asazisele lor medicamente ? Cand o sa fie important acel juramant (sau calitatea lor de OM) si nu banii ? Ce parere ai ?

    • Draga Geta,cred ca esti convinsa ca traim intr-o lume iluzorica si pentru multi conteaza doar banii,sa aiba masina mai frumoasa,casa mai mare,etc.Stiu ca sunt multi medici care isi exercita profesia cu mult devotament,eu nu vreau sa critic si nici sa judec pe nimeni.Cand o sa fie mai important OMUL si nu banii?Asta depinde de noi,pana ce acceptam si permitem situatia asta.Iti multumesc pentru comentariu.

  5. Aveti dreptate. Am citit despre aceste reactii fizic-constienta-suflet in aparitia si vindecarea bolilor. Trebuie doar sa fim inzestrati cu un potential nativ de a accepta acea iluminare care alunga boala. Am trecut prin asta, am facut experiente si s-au dovedit adevarate. Este acel “- Fa-te ca nu vezi…” cum spunea un renumit doctor care in limbaj psihoterapeutic ar zice : – Armonizeaza-te, creaza frumosul si nu te mai invinovati.
    Dupa ce am scapat am avut tupeul sau curajul sa incerc negatia si boala a revenit. Nu e uimitor ?

    • Draga Ela,tu deja te-ai convins ca ,atunci cand pierdem armonia cu noi insine,gandim si actionam negativ se revarsa in corpul fizic ca si un semnal de alarma.Iti multumesc ca ne-ai impartasit experientele tale.

  6. Buna,
    Asa este! Omul se sperie cand apar aceste simptome si prima reactie este sa fuga la medic care il indoapa de medicamente. Dupa parerea mea medicamentele sunt facute “sa vindece” o boala si sa aduca alte cinci boli.
    Sanatate la toata lumea!

    • Asa este,frica face pe om sa traiasca in contractie,si crede ca-si gaseste salvarea in exterior.Salvarea vine intodeuna din interior.Medicamentele de multe ori doar ascund simptomul si impiedica procesul natural de vindecare a organismului.Iti multumesc pentru comentariu si iti doresc multa sanatate.

  7. Asa e Paul ! E perfect spus si nu numai….
    Dupa 15 ani de cautari , tratamente , medici….cand mi-am dat seama ca eu pot sa fiu cel mai bun medic al meu , ascultand mesajele corpului si punandu-ma in armonie cu Sursa Universala si legile ei, MIRACOLE DUPA MIRACOLE AU INCEPUT SA APARA DE LA O ZI LA ALTA !
    E cel mai minunat lucru ce poate un om sa traiasa > sa isi dea seama de adevaratul potential ce zace in el ! Pentru ca SUNTEM CEEA CE SUNTEM !
    IUBIRE DIN IUBIRE DIVINA !

    ESTI O ADEVARAT BINECUVANTARE PAUL !
    ITI TRANSMIT MULTA LUMINA SI IUBIRE PE CALEA TA UNICA, PE CARE O TRAVERSEZI CU ATAT DARUIRE !

    MULTUMIM !

  8. dincolo de aceasta constiinta, a carui definitei inca poate fi discutata, exista gandurile sau obsesiile pe care, de multe ori nu le putem controla. De exemplu am intalnit o persoana care avea pereiodic caderi in alcoolism. Se plangea ca nu se poate abtine desi constient se dispretuia pentru asta. M-am intrebat unde este dezechilibrul, de ce suntem robii unui viciu care la un moment dat inceteaza brusc sau nu.
    Concluzi mea este ca fiecare om are de trecut bariere evolutive sau mai bine exprimat se afla in noduri din care se poate smulge sau nu. Aceste ,,noduri” pot fi transmise informational din generatie in generatie, pot fi induse de anturaj sau ca o lectie de intarire a eu-ului.
    Deci articolul de fata este interesant dar cred ca raman multe aspecte neabordate pe aceasta tema

    • Draga Tudor,cu siguranta ca ar fi foarte multe aspecte de povestit in legatura cu aceasta tema aici sunt perfect de acord cu tine.
      Eu cred ca putem trece peste orice viciu,puterea se afla doar in noi.In cazul alcoolismului sau a dependentei de droguri,sunt de parere ca in prima faza este nevoie de ajutor de specialitate pentru ca in aceste cazuri,biologicul este dependent de aceste substante,deja se afla la nivel celular.
      Multumim pentru comentariu.

  9. de fapt nu-ti lipseste nimic, doar crezi asta … daca ti-ai revedea credintele, poate ar disparea si boala …

    • Draga Eugenia,ai dreptate ,sufletului nu-i lipseste nimic este desavarsit si plina de iubire neconditionata,el sta si asteapta sa-i dam atentia si increderea necesara pt a ne conduce,ego-ul are asteptari si judecati.In momentul in care avem asteptari si nevoile noastre nu sunt satisfacute,apare boala.

  10. Eu nu inteleg de ce anumite vietuitoare ne-evoluate, de ex. ramele, care nu au nciun grad, cred eu de constientizare prea mare, sa zic, cred, se mai si regenereaza.

  11. O abordare exceptionala a bolii si sanatatii! Studiul interconectarii suflet-trup-minte in declansarea bolilor ar trebui introdus cu caracter de obligativitate in facultatile de medicina si de fapt, orice persoana care se ocupa cu obtinerea sanatatii omului ar fi normal sa studieze acest “capitol”, daca poate fi numit doar capitol acest fragment esential din existenta umana. Dr.Liana Enache

    • Da ,ar fi minunat,am trai intr-o lume mai buna,unde respectul pentru OM ar fi pe primul plan.Simptomele unei boli se dovedesc a fi forme de expresie corporala a conflictelor psihice.Sunt optimista in acest caz si cred ca in viitor o sa fie studiat si aplicat aceasta forma de diagnostic unde se vor lua toate aspectele omului,nu numai forma fizica.Iti multumesc pentru comentariu.

  12. 🙂 Multe erori… Ex:
    “Boala are un singur ţel : acela de a ne face să devenim mai sănătoşi .”
    🙂 Spune asta celor care își dau ultima suflare pe patul de spital, și rudelor lor. Te vor crede ?
    O mulțime de boli lasă în urma lor tot felul de urme, de sechele, deci nici vorbă de a fi mai sănătoși după o boală decât înainte… Etc. Argumente mai sunt, destule. Te-ai cam rupt de realitate, în mai multe afirmații…
    Dacă vorbeai despre rolul adaptativ al bolii, era altceva… BOALA REPREZINTĂ MANIFESTAREA ÎNCERCĂRII DE ADAPTARE LA CONDIȚII PSIHO-FIZICE NEADECVATE FUNCȚIONĂRII NORMALE A ORGANISMULUI. CÂND NU SE POATE REALIZA ADAPTAREA, FIIND DEPĂȘITE MECANISMELE DE ADAPTARE, AUTOREGLARE, ORGANISMUL ÎNCEPE SĂ SE DISTRUGĂ, BOALA CRONICIZÂNDU-SE.
    În plus, vorbești despre corp, minte, suflet și spirit, dar se vede clar că nu știi ce reprezintă în realitate aceste concepte, de fapt, și care sunt legăturile reale dintre aceste structuri informațional-energetice. Te întreb care este diferența dintre suflet și corp, unde sunt localizate, cum arată, și care este legătura funcțională dintre ele ? Cum se naște un gând, de ce natură este el, care este legătura gândurilor cu sufletul, cu spiritul, cum se transmit gândurile la aceste sructuri, unde este sediul memoriei – depozitul gândurilor ? Întrebări retorice… Cine dă sfaturi terapeutice în acest domeniu, ar trebui să știe, măcar teoretic, asta…
    Intenția este bună, dar poveștile rămân povești… Și sunt o mulțime de povestitori. Dintre ei, însă, poate or deveni câțiva… specialiști…

    • Draga Kato,multumesc pt comentariu,de multe ori criticile ma ajuta sa fiu un om mai calculat.Din pacate nu putem evita moartea,asa suntem programati de D-zeu,insa putem trai sanatosi si in armonie.Sufletul este legatura dintre corp si spirit,sufletul salasluieste în corp, el este implicat in tot ce se intâmplă in acest corp,spiritul este punctul central al omulul. In suflet ia naştere placerea şi bunastarea, neplăcerea şi durerea.
      Nu stiu cum arata sufletul si spiritul,din cate stiu inca nu a reusit nimeni sa vada ,sa masoare sau sa cantareasca,daca tu stii te rog sa ma luminezi,sunt dispusa sa invat si sa evoluez.Te imbratisez cu dragoste.

  13. in momentul in care o mama da nastere unui copil cu malformatii sau cu probleme grave de sanatate…..sa fie o lectie??? sa fie realitate???sau un simtom al unei realitati crunte?

    • Draga Mirela,este crunt si pentru mine sa aud despre copii cu malformatii,nu cred ca este o lectie,asa trauma n-ar trebui sa sufere nimeni,daca ai un copil bolnav iti doresc putere sa invingi durerea si sa poti fi un sprijin pt el.Te imbratisez cu dragoste.

  14. Am admirat coerenta si conciziunea acestui text, pe un subiect destul de complex. L-am abordat in multe forme si contexte eu insumi si…te felicit! Imbratisez cu mult drag! octav

  15. Aceasta este si parerea mea de multa vreme si anume ca starea psihica influenteaza la modul violent fizicul si viceversa. Omul actioneaza constientizand pericolul la reala valoare fara a intra in panica si ia toate masurile in acord cu tot ce-l inconjoara, nemarginalizandu-se ci impunandu-si autovindecarea prin autosugestie ca poate si ca tine de el, de capacitatea lui de a-si regasi echilibrul , boala instalata nefiind altceva decat un dezechilibru de moment. In cazul meu , in dec. 25 “96, urma sa fiu operat de apendicita, fiind declarat cu apendicita cronica, ceea ce nu s-a mai intamplat datorita neacceptarii si autosugestiei. Cam atat am avut de spus!

    • Este uimitor cum biologicul nostru raspunde la gandurile si emotiile noastre.In legatura cu apendicita,probabil ai avut un conflict de suparare,o furie urata,sau o cearta in familie,in momentul cand ai rezolvat aceste probleme organismul sa autovindecat.Multumesc pentru comentariu

  16. multumesc pentru acest mesaj interesant asi dori daca se poate sa punctati ce trebuie facut efectiv sau dati niste exemple, cum sa procedam pt ca bineanteles fiecare este un caz aparte, cum dealtfel si eu.

    • Draga mea Dorina,acest articol este la modul general,sunt multe aspecte de discutat,o sa incerc pe viitor sa vin si cu exemple practice.Multumesc.

  17. Buna seara,va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat,am fost dinosticat cu epitelicum bazicocelular si indrumat sa fac operatie,dar mie frica ,stie cineva o alta varianta naturista de tratare a acestei alunite? va multumesc

    • Buna Dan,sunt o serie de plante care te-ar putea ajuta:

      Amestecuri de plante cu actiune profunda anticanceroasa:
      -intern: tataneasa, marul lupului, spanz ,salvie, galbenele, coada calului
      -extern: rostopasca, muguri de plop, iedera, cimisir, piperul- lupului, marul- lupului .Cataplasma cu radacina de tataneasa razuita , coada calului, patlagina, varza, apoi aplicatii locale de alifie de galbenele.
      Dar iti recomand cu drag sa citesti articolul asta:http://terapieinarmonie.ro/?p=1140 cu siguranta o sa gasesti informatii pretioase.

  18. Pingback: Transmutarea bolii cu ajutorul constientei… | Terapie in Armonie ... cu natura...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*